Minaur s-a prăbușit! Steffen Stegavik, un fost idol al tribunelor, a contribuit la prima înfrângere a echipei din Baia Mare în Liga Campionilor, pe teren propriu

Redactor:
Marius Hutu
Minaur s-a prăbușit! Steffen Stegavik, un fost idol al tribunelor, a contribuit la prima înfrângere a echipei din Baia Mare în Liga Campionilor, pe teren propriu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria obținută sâmbătă de Motor Zaporojie cu Kadetten Schaffhausen (scor 32-24) în Grupa D a Ligii Campionilor a redus spre zero șansele echipei Minaur la calificarea în play-off-ul competiției. Echipa din Baia Mare nu a mai intrat astfel cu aceeași motivație ca și până acum, la meciurile din Liga Campionilor, și a fost victimă sigură în fața codașei grupei, Elverum (Norvegia), scor 24-29. Omul meciului a fost Steffen Stegavik (10 goluri), handbalist al campioanei Norvegiei, unul dintre jucătorii decisivi la câștigarea titlului de către Minaur, după o pauză de 16 ani.

Istoria jocului s-a scris practic în primele 30 de minute, când Baia Mare a părut o formație depășită din toate punctele de vedere. Minaur Baia Mare a părut o echipă decimată după plecările din timpului sezonului. De parcă n-ar fi fost de ajuns, campioana României nu l-a avut la dispoziție nici pe Marius Sadoveac, accidentat. Elverum a făcut practic ce a vrut în Sala „Lascăr Pană”, iar până la pauză a ajuns la o diferență de 9 goluri (scor 19-10). Între minutele 11-21, Baia Mare nu a înscris niciun gol. În schimb, a primit 8 goluri.

În partea secundă, norvegienii au ajuns și la 10 goluri, imediat după pauză, însă orgoliulul băimărenilor fuseseră deja zgândărit. Pe mâna lui Ostroushko, Minaur a avut o revelație și a redus de la 10-20 la 17-21 în numai 8 minute de joc. Mai mult nu s-a putut! Steffen Stegavik a fost un adevărat jolly-jocker la Elverum și a luat jocul pe cont propriu: a înscris gol după gol și a recuperat mingi importante, prin care și-a ajutat echipa să rămână la o diferență confortabilă, de 5-6 goluri. Într-un duel cu Ostroushko, Stegavik a terminat la egalitate în partea secundă, 7-7 la goluri înscrise, însă succesul norvegienilor a fost conturat încă de la pauză. După 60 de minute, Elverum s-a impus cu 29-24

  • Minaur: Tatai, Pop, Sinulescu – portari; Ivancsik 3, Busecan 1, Fotache 2, Karacic 3, Marta, B. Mihai 1, Vilovski 1, Sabou, Ostroushko 9, Cristescu 4, Bera

Minaur a suferit astfel prima înfrângere în acest sezon al Ligii Campionilor, pe teren propriu, și părăsește competiția joi, după ultima partidă cu Kadetten (deplasare). Iar viitorul pare mai degrabă sub semnul întrebării în acest moment, în sensul unei noi implicări la vârful Ligii Naționale. Un răspuns l-am putea primi peste o săptămână, când Minaur va juca în București cu Dinamo, în prima etapă a returului.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×